ACEST SITE ESTE O MACHETĂ DE PREZENTARE (DEMO). Nu aparține și nu reprezintă un birou de executor judecătoresc real. Datele afișate sunt fictive, cu scop demonstrativ.  Site-ul nu oferă consultanță juridică și nu intermediază servicii de executare silită

Despre birou

Biroul de Executor Judecătoresc DEMO este înregistrat în circumscripția Curții de Apel Timișoara și funcționează ca membru al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, parte a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.  

Competență teritorială

În materie de executare silită, competența biroului se întinde, potrivit legii, pe raza Curții de Apel Timișoara, respectiv în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin. Pentru actele de notificare și comunicare, precum și pentru celelalte atribuții prevăzute de lege, competența se stabilește conform Codului de procedură civilă și Legii nr. 188/2000. Activitatea biroului se desfășoară cu respectarea strictă a cadrului legal care reglementează profesia de executor judecătoresc, sub coordonarea Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. Informații oficiale despre profesie și Tabloul executorilor judecătorești pot fi consultate pe portalul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești: unejr.ro

 

Instanțe din circumscripție

Tribunalul Timiș

  • Judecătoria Timișoara
  • Judecătoria Lugoj
  • Judecătoria Deta
  • Judecătoria Sânnicolau Mare
  • Judecătoria Făget

Tribunalul Arad

  • Judecătoria Arad
  • Judecătoria Ineu
  • Judecătoria Chișineu-Criș
  • Judecătoria Gurahonț
  • Judecătoria Lipova

Tribunalul Caraș-Severin

  • Judecătoria Reșița
  • Judecătoria Caransebeș
  • Judecătoria Oravița
  • Judecătoria Moldova Nouă

Atribuții

  • Punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
  • Notificarea actelor judiciare și extrajudiciare;
  • Comunicarea actelor de procedură;
  • Recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe;
  • Aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească;
  • Constatarea unor stări de fapt, în condițiile Codului de procedură civilă;
  • Întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor;
  • Întocmirea protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz;
  • Orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența sa.

Conturi de consemnare

Valută / Destinație IBAN Bancă
Lei (RON) – sume executoriale RO00 XXXX 0000 0000 0000 0000 [BANCĂ DEMO]
Euro (EUR) RO00 XXXX 0000 0000 0000 0200 [BANCĂ DEMO]
Cauțiuni / consemnări RO00 XXXX 0000 0000 0000 0108 [BANCĂ DEMO]

La efectuarea plății se vor menționa obligatoriu, la detaliile plății, numărul dosarului execuțional și numele complet al debitorului pentru care se face plata.

Modele de cereri

Mai jos pot fi descărcate modele orientative de cereri. Acestea au caracter informativ; completarea și depunerea lor corectă revin persoanei interesate.

Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu în original, se depune la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea silită.

Licitații publice

Anunțurile de vânzare prin licitație publică se publică în Registrul electronic național administrat de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești. Consultați anunțurile oficiale, actualizate permanent, accesând categoriile de mai jos.

Contact

Birou Executor Judecătoresc DEMO
Adresă: Str. Exemplu nr. 1, Timișoara, județul Timiș
Telefon: 0256 000 000
E-mail: contact@executortimisoara.ro
Program: Luni – Vineri, 08:00 – 14:00

Scroll to Top